Istoria Tahografului

Denumirea de „tahograf” provine din inregistrarea grafica a tahometrului sau a turatiei motorului.

Tahograful ar fi fost inventat la sfarsitul anilor 1920 de catre un inventator german pe nume Max Maria von Heber, iar pe atunci era considerata o inventie revolutionara.

In timp, tahograful a evoluat. La inceput existau tahografe mecanice, care au progresat pana la primele unitati electronice, insa acestea erau supuse la interferente de catre soferii fara scrupule. Pentru a combate aceste obiceiuri, au fost realizate modificari in regulament, care impuneau includerea in tahograf si unele caracteristici de diagnosticare, iar cablurile sa fie armate pentru a se preveni manipularea.

Tahografele au fost introduse mai intai la inceputul secolului XX, iar scopul lor era inregistrarea calatoriilor feroviare. Odata cu aparitia automobilelor, tehnologia a fost transferata pe acest mod de transport, pentru a inregistra durata si viteza calatoriilor facute de catre soferii de marfa.

In anii 1950 s-a inregistrat un numar tot mai mare de accidente rutiere cauzate de soferii de camioane obositi din cauza lipsei somnului. Preocuparile legate de siguranta au dus la raspandirea rapida a tahografului pe piata vehiculelor comerciale, insa tahograful era voluntar si nu obligatoriu.

In Germania anului 1952, legea germana de siguranta in trafic (Verkehrs-Sicherungs-Gesetz) era introdusa la data de 19 decembrie. Aceasta prevedea obligatia introducerii tahografelor in Germania in cazul tuturor vehiculelor care aveau o greutate mai mare de 7,5 tone. Apoi, de la data de 23 martie respectiv 23 decembrie 1953, era obligatorie echiparea cu un dispozitiv de tip tahograf a tuturor vehiculelor comerciale noi precum si a a autobuzelor.

Obligatia de a inregistra activitatile soferilor a fost introdusa in anul 1969 din diferite motive sociale si de siguranta rutiera. La inceput, inregistrarea era realizata intr-o carte, acolo unde soferii scriau ce au facut in fiecare zi lucratoare.

Operatorii de flota au descoperit apoi ca tahograful i-a ajutat sa monitorizeze mai usor orele de munca, iar siguranta in trafic a fost si ea imbunatatita. Astfel, in Europa utilizarea tahografelor a devenit obligatorie pentru toate camioanele de peste 3,5 tone din anul 1970.

Toate aceste unitati analogice inregistreaza perioadele de functionare a conducatorului auto pe un disc de hartie cerat. Acestea nu erau intotdeauna interschimbabile intre diferitele unitati si erau vulnerabile la deterioare si manipulare.

Tahografele digitale au devenit obligatorii in cazul vehiculelor noi cu o greutate de peste 3,5 tone incepand din mai 2006. Aceste dispozitive electronice inregistreaza perioadele de condus, de odihna si de pauza.

Uniunea Europeana a dorit sa profite de tehnologia disponibila pentru a se asigura securitatea inregistrarii perioadelor de serviciu ale soferului. Astfel, a aparut tahograful digital. Scopul era ca tahograful sa fie cat mai putin vulnerabil la diferitele actiuni ilegale ale utilizatorilor care incercau sa modifice datele. Noul sistem a permis, totodata, un control simplificat si mai bun al orelor conducatorilor auto de catre operatori si de catre autoritati.

Tahografele digitale stocheaza datele in memorie si prin inregistrearea pe o cartela oficiala a soferului introdusa in tahograful digital in timpul perioadei in care vechiculul este condus. Operatorii sunt obligati sa descarce periodic datele din tahograful digital si din cardul soferului si sa le analizeze pentru a verifica daca regulile si reglementarile UE au fost respectate. In cazul in care un conducator auto utilizeaza atat autovechicule digitale, cat si vehicule echipate cu un tahograf analog, atunci trebuie sa se asambleze si sa se puna la dispozitie o evidenta continua a activitatii conducatorului auto pentru o perioada de pana la 12 luni.

Verificarea aparatului tahograf este valabilă 2 ani de zile. Tahografele se verifica in service autorizat. SC SPER CORPORATIA DE LOGISTICA SRLeste un service autorizat de verificare tahografe.

Utilizarea curenta

Tahograful este acum un instrument indispensabil pentru gestionarea flotelor si pentru siguranta soferilor vehiculelor comerciale.

Cel mai important avantaj al echiparii vehiculelor cu tahografe este capacitatea de a determina daca soferii respecta pauzele prevazute de lege. In UE, tahografele au fost declarate obligatorii in vehiculele comerciale in anul 1970, iar legislatia a fost actualizata de atunci pentru a determina noi durate de conducere si odihna necesare conducatorilor auto. Cea mai recenta modificare a fost facuta in anul 2007.

Citirea unui tahograf

Exista doua tipuri de tahografe: analogice si digitale.

Un tahograf analog functioneaza realizand o inregistrare a unei calatorii pe un disc de hartie, asemanator cu dimensiunile unui disc fiscal britanic. Acesta este plasat in spatele unui cadran din cabina autovehicului, cadranul face o rotire completa in decurs de 24 de ore, timp in care marcheaza hartia pentru a inregistra timpul de conducere si viteza vehiculului.

Modelele digitale transfera datele intr-un fisier care poate fi citit numai cu un software corespunzator. Companiile precum Stoneridge Electronics se specializeaza in furnizarea acestui software pentru tahografe digitale, desi ofera si solutii software care pot fi utilizate pentru a analiza mai usor formatele de hartie.

Exista si persoane care se opun utilizarii tahografelor, deoarece considera ca acestea exercita o presiune suplimentara asupra soferilor pentru a termina calatoriile inainte de termen, fara a se opri pentru pauze neprogramate.

Cei care sustin utilizarea acestei tehnologii mentioneaza numarul mai mic de accidente in care sunt implicate vehiculele comerciale si considera tahograful un instrument care vine in ajutorul soferilor.